11 aug. 2012

Mănăstirea Răchitoasa


A trecut ceva timp de când nu am mai făcut nici o postare pe blog.

A fost o perioada în care viața mea a fost schimbata de o minune mică, pe nume Alexandru.

Am hotărât ca subiectul pentru acest post sa fie Mănăstirea Răchitoasa, jud Bacău.

În 2006 (dacă memoria nu m-a lăsat) am ajuns la Mănăstirea Răchitoasa situată in comuna cu același nume din Jud Bacău, pe DJ 241 Bacău – Podu Turcului. Drumul până acolo nu e spectaculos, mai bine zis e trist, traversezi sate sărace și câmpuri părăsite situate la granița dintre județele Bacău și Vaslui. Comuna Răchitoasa este puțin mai dezvoltată și asta se datorează prezenței mănăstirii acesteia vechi.
Istoria ei e lungă și încurcată!
La sfârşitul veacului al XVII-lea , în anul 1697, marele spătar Ilie Ianaki, şi cu soţia sa Theofana, fiica voievodului Mihai Racoviţă, au zidit actuala mănăstire pe locul unei foste biserici de stejar care a servit drept  biserica cimitirului sătesc.
 Incapabil să administreze mănăstirea, fiul său, Gavriil, a închinat-o, în anul 1729, mănăstirii greceşti Vatopedu de la Muntele Athos.
Secularizată sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, una din cele mai mari mănăstiri din Moldova, la vremea ei, în 1872, clădirile de chilii, ce înconjoară si acum ca un brâu mănăstirea, au fost preschimbate in leprozerie.
Aşa după cum informează Melchisedec Ştefănescu, episcop al Romanului, în anul 1882, "mănăstirea aceasta este acum prefăcută în penitenciar pentru oameni fără căpătâi şi vicioşi. Biserica e în bună stare, dar încăperile mănăstirii, unde locuiesc deţinuţii, precum şi personalul administrativ al penitenciarului, sunt vechi, negrijite şi umede şi reclamă urgente îmbunătăţiri pentru ca penitenciarul să nu devină lăcaş de condamnaţi la moarte".
Ultimul stareţ grec, auzind de legile lui Cuza, a încărcat argintăria şi alte obiecte de valoare ale mănăstirii şi a încercat să le transporte peste Dunăre. A fost însă oprit de guvern, iar obiectele redate mănăstirii. Ce s-a întâmplat cu ele, nu mai ştie nimeni acum.
Când am ajuns pentru prima data acolo am văzut ziduri prăbușite și mulți bolnavi roind în jurul bisericii. Cu ajutorul unor finanțări primăria comunei  a reușit să construiască un azil separat de mănăstire unde să fie mutate persoanele bolnave.
Astfel călugărul Eftimie și cele 6 maici au început să lucreze cu ajutorul lui Dumnezeu și să brodeze un loc  încărcat de spiritualitate unde domina ordinea și disciplina.
Datorită faptului ca Mănăstirea este clasificată monument nu poate interveni în nici un fel pentru reabilitarea construcțiilor care înconjoară Biserica. Demersuri s-au făcut, proiectul pentru fonduri e aprobat, DAR nu sunt bani.
Istoria încărcată a lăsat urme și în interiorul Bisericii. Se mai păstrează doar mici resturi din pictura originală, iar cea mai mare parte a icoanelor de la catapeteasma sunt afumate si mâncate de carii. Dar părintele a găsit o soluție de curățare și toate au fost refăcute încet, încet. Când am ajuns la începutul lunii august primiseră de la Muzeul din Bacău și icoana mare a Maicii Domnului restaurată, precum și cea a Sfântului Ioan Botezătorul în fața căreia s-a întâmplat minunea aprinderii de trei ori a lumânării.

 Se spune că era trecut de miezul nopții și cei peste o suta de monahi de la Răchitoasa ascultau, cu sfințenie slujba de la miezul nopții. Cântau într-un glas "Luminanda", dinaintea laudelor in care se implora lumina harului dumnezeiesc și  deodată, sub una din cele doua icoane dinaintea altarului - a "Sfântului Ioan Botezătorul " -, se aprinde o lumina! O lumânare groasa se aprinde, pur si simplu, de la sine, asemeni luminii de la Ierusalim, în noaptea Învierii. Toți au văzut  flacăra, iar împrejurul ei, pe câțiva metri, nu se afla nimeni. Nici o mână omenească nu a atins-o.  Apoi, aceeași lumânare se mai aprinde, singura, de încă două ori, în aceeași clipa a mezonopticii: 26 si 28 martie.  Se spune că flacăra a fost aprinsă de "rugăciunile" monahilor.
Astăzi, la un veac și jumătate după inexplicabilul eveniment, se păstrează într-un tub de aur ceara maronie. Pe acel cilindru e încrustată povestea lumânării de la Răchitoasa în slavonă: "Minune! Ce s-au petrecut în Răchitoasa cu aprinderea de trei ori a unei lumânări la icoana Sfântului Ioan Botezătorul în luna lui martie 1856. Douăzeci, miercuri noapte spre joi. A doua oară douăzeci și șase, marți noapte spre miercuri. A treia oară douăzeci și opt, joia spre vineri. S-au dovedit adevărul! Apoi nu s-au mai aprins."

În fiecare an în concedii încercăm să poposim măcar pentru o zi acolo. Când ajung uit de tot ce mă înconjoară și mă încarc cu liniștea și pacea acelui loc. 
Dacă pașii vă poartă în această zonă nu ocoliți Mănăstirea Răchitoasa.













18 nov. 2010

Transfăgărăşan

Încă din şcoala primară, înveţi că există în ţara noastră un drum spectaculos care trece prin cei mai înalţi munţi – Transfăgărăşanul (DN 7C).
Acesta traversează Munţii Făgăraş şi Căldarea Glaciară Bâlea desfăşurându-se între Arefu (Jud. Argeş) şi Cârţişoara (Jud. Sibiu).
Această şosea s-a născut din ambiţia unui om de a realiza o cale de legătură între Muntenia şi Ardeal şi a fost construit între anii 1970 – 1974. Ceea ce pentru zilele de astăzi pare total imposibil. Ca la orice proiect ambiţios din acea perioadă s-au pierdut şi foarte multe vieţi omeneşti.
Transfăgărăşanul trece peste 830 podeţe, 27 viaducte; pentru construcţia lui a fost necesar să fie dislocate mai multe milioane de tone de rocă; pentru aceasta s-au folosit: 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra – Bâlea.
Transfăgărăşanul este una dintre zonele minunate din ţară şi în acelaşi timp complexă din punct de vedere turistic: Lacul şi Barajul Vidraru, Cetatea Poenari, Lacul glaciar Bâlea şi Cascada Bâlea, trasee montane.









Partea Nordică



Partea Sudică

Partea Sudică


11 nov. 2010

Cimitirul Vesel din Săpânța

O excursie în zona Maramureşului nu e completă fără o vizită la Cimitirul Vesel din Săpânţa.
Cimitirul Vesel este localizat în Săpânţa, judeţul Maramureş. Este un cimitir faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viaţa şi ocupaţia persoanelor înhumate.
Cimitirul îşi are originea în câteva cruci sculptate de Stan Ioan Pătraş. Astfel, în 1935, Pătraş a sculptat primul epitaf, iar din anii 1960, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind astfel un muzeu în aer liber şi o atracţie turistică.